Sergiu Nicolaescu. Un nume care a marcat istoria cinematografiei românești și nu numai prin filmele sale. Un om care a lărgit orizontul multor generații prin peliculele realizate. Un actor, regizor, scenarist dedicat 100% meseriei. Ajuns la aproape 80 de ani (n.r. – vârstă pe care o va împlini pe 13 aprilie), Sergiu Nicolaescu e neobosit. Pe 9 aprilie își lansează cel mai nou film, „Poker”, o comedie în care ne-o va înfățișa nud pe celebra Jojo, de la Divertis.
Știindu-l fost sportiv și fiind la câteva zile distanță de ziua sa de naștere, îmi pun în minte să realizez un interviu cu Sergiu Nicolaescu. Pun mâna pe telefon și sun. „Alo, da!”. În fața ochilor îmi apare comisarul Moldovan, un personaj care mi-a marcat copilăria. Mintea îmi fuge apoi la Andrei, un alt erou celebru, prietenul Pistruiatului. Regizorul acceptă să-i răpesc câteva minute.
La doar trei ore distanță de la conversația telefonică, ajung în fața casei. Totul pare în contradicție cu Bucureștiul pe care-l știu. O casă în stil vechi, pe o stradă liniștită din zona Aviatorilor unde locurile de parcare se găsesc din plin. Soarele mângâie ușor ferestrele vilei în care locuiește Maestrul. O ușă mare din fier forjat străjuiește la intrare. O deschid cu greu. Urc treptele până la etajul al doilea. Lângă ușă străjuiește o bornă pe care scrie „Km 0”. Este kilometrul zero al cinematografiei.
Sufrageria, precum un platou de filmare
Sun la ușă. În câteva clipe, mi se deschide. Mă întâmpină un om cu un zâmbet larg și cald. „Bună ziua! Poftește înăuntru!”, spune Sergiu Nicolaescu. Deși au trecut peste el 80 de primăveri, este într-o formă fizică de invidiat.
Pătrund pe hol și de acolo în sufragerie. Prima impresie a fost că am pătruns în decorul unui film istoric. Totul este în stil vechi. Mobilierul seamănă cu cel pe care-l vedem în filmele despre regii României. În dreapta sufrageriei se află un șemineu. Deasupra lui sunt expuse câteva vapoare în miniatură. Doar a făcut Școala de Ofițeri de Marină. În centru se află o canapea și două fotolii din secolul XIX. Într-un colț, pe o măsuță sunt așezate în jur de 20 de icoane de diverse mărimi. Lângă măsuță zăresc un întreg arsenal de săbii, de parcă în sufragerie ar urma să se toarne o scenă de război. Chipiul purtat de Sergiu Nicolaescu în filmul Carol I e și el la loc de cinste. În stânga sufrageriei se află un birou mare acoperit de sute de foi, probabil sunt scenarii alte următoarelor pelicule. Geamurile mari sunt acoperite de draperii închise la culoare, iar soarele abia își face loc în „platoul de filmare”.
Cum vă simțiți la 80 de ani? Fizic sunt bine și îmi doresc să continui să fac filme. Uneori, când sunt singur, stau și mă gândesc la ce vârstă am ajuns și mă sperii. Dar nu cedez. Lupt în fiecare zi și nu aș vrea să mă las vreodată de meseria mea. Pe de altă parte, sunt convins că sfârșitul nu este foarte departe…
V-ați născut la Târgu Jiu, dar ați copilărit la Timișoara. De care oraș sunteți mai legat sufletește? De Timișoara, fără doar și poate. Acolo am și început să fac sport. Aveam la școala generală o profesoară de gimnastică, Ilea, care mi-a deschis apetitul pentru mișcare. Ea ne-a trimis pe mine și pe prietenii mei la stadion, ca să facem sport. Am început cu alergările și apoi am practicat aruncarea discului și aruncarea greutății. Îmi plăcea la nebunie să fac sport.
Când ați văzut primul film? Eram destul de mic. Îmi aduc aminte că primul film pe care l-am văzut a fost unul mut. Mi-a plăcut atât de mult, încât eram în stare să stau toată ziua la cinema. Au fost unele dăți când stăteam acolo de la primul până la ultimul film. Cum făceam? Furam de acasă o sticlă de lichior, o dădeam omului de la bilete, iar el mă lăsa să stau în cinematograf cât doream.
Câți bani ați obținut din vânzarea primului film realizat (n.r. – „Memoria Trandafirului”)? Am ajuns cu „Memoria Trandafirului” la Cannes. Pelicula, deși avea doar vreo 18 minute, a avut un mare succes și am vândut-o cu 20.000 de dolari. Vă dați seama ce mare realizare a fost pentru mine.
„Și eu m-am dopat!”
Revenind la sport. Ați făcut scrimă, rugby și călărie… Floretă și spadă am făcut un an și ceva, la Timișoara. Aveam o antrenoare italiană, Pellegrini, care a format multe generații de scrimeri la acea vreme. Apoi, când am ajuns la București, am făcut rugby, la Dinamo și la Petrolul. Jucam în linia a II-a și am măturat totul în cale. Rugbyul m-a ajutat să-mi clădesc un corp frumos și uite că nici acum, la 80 de ani, nu am niciun pic de burtă (zâmbește șmecherește). De călărie m-am apucat pe când aveam vreo treizeci și ceva de ani, după care am fost și Președintele Federației Române de Călărie.
Ce părere aveți despre doping? Dopingul se practică de când e lumea în sport. Și eu m-am dopat pe când făceam rugby. O singură dată, e drept, dar m-am dopat. După o săptămână plină de antrenamente, m-am dus la antrenor și i-am spus că sunt foarte obosit. Mi-a dat o pastilă de Pervitin. Mi-a prins foarte bine din două puncte de vedere. A doua zi, dimineața, înainte de meci, am plecat din cantonament direct la prietena mea, unde vă dați seama ce am făcut… (își trece mâna dreaptă prin păr și oftează lung ca și cum ar fi vrut să retrăiască acele clipe). Apoi am revenit la echipă, am intrat pe teren și am făcut un meci de poveste.
Mutu a fost prins dopat de două ori… Aici e altă poveste. Mutu e un jucător talentat, dar prea alintat. A făcut prea multe greșeli și cred că se va alege praful de el.
De ce nu se implică politicul în susținerea sportului? Cred că nu doar politicul e vinovat pentru lipsa de susținere a sportului. Problema începe de acasă, de la părinți, și din școli. Copilul trebuie învățat să facă sport, trebuie motivat. Credeți că profesorii nu au nicio vină că elevii ocolesc orele de educație fizică? Soția mea, în tinerețe, a făcut la fel. Fugea de la orele de educație fizică, iar acum face câte o oră de gimnastică pe zi.
„Becali era un pui de țăran”
Când ați fost ultima dată pe un stadion? În ultimii 20 de ani m-am ținut departe de stadioane și de sălile de sport. Mă uit din când în când la atletism și urmăresc Jocurile Olimpice. În rest, nu mă uit nici măcar la știrile sportive. Se vorbește prea mult de fotbal.
Pe cine admirați dintre foștii și actualii sportivi români? Hagi și generația sa au făcut niște lucruri memorabile. Nu cred că vom avea prea curând o echipă națională de fotbal care să ne aducă atâtea bucurii precum cea din anii 90. Îi admir pe cei din echipa lui Hagi pentru că au știut să fie profesioniști și pentru că au pus echipa națională mai presus de toate.
Gigi Becali s-a autointitulat Mihai Viteazul… Gigi este un tip haios. Este inegalabil și îl admir pentru că a știut cum să se descurce în viață. Am stat pe aceeași stradă cu familia lui și cumpăram des iaurt de la tatăl său. L-am cunoscut pe Gigi de când era mic. Era un copil de la țară, un pui de țăran, mereu pus pe glume. Era tare simpatic de atunci. Mi-ar plăcea să fac un film cu el. O comedie. Pentru că Becali poate fi distribuit doar într‑un astfel de film, într-o satiră. Am făcut până acum două comedii, iar a treia ar putea fi cu Becali.
Ce spuneți de eșecul lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale? Mircea a dat dovadă de o clară lipsă de experiență și s-a lăsat păcălit prea ușor de rezultatele din țară, fără să se gândească la românii din străinătate. Geoană a îmbătrânit cu 10 ani în ultima vreme, prin tot ceea ce a pățit.
Băsescu? Știe să conducă nava, dar e prea populist, iar acest lucru reprezintă un mare pericol pentru el.
„Bute e mult mai bun decât Leu și Doroftei”
Celebrul actor și regizor îl admiră foarte mult pe Bute, despre care spune că este cel mai mare pugilist român. Totodată, Nicolaescu are o pasiune specială pentru mașini.
În 1985 a apărut „Ringul”, un film despre viața unui pugilist. Cum v-ați pregătit pentru acest rol? Eu am făcut și box. Îmi plăcea foarte mult acest sport, însă părinții mei nu m-au lăsat să-l practic. Într-o dimineață, eram la Grădina Capitol, unde făceam box în aer liber. A venit tatăl meu, m-a luat de-o parte și m-a bătut. Mi-a spus că nu e bine să fac box pentru că îmi stric fața (râde în hohote). Pentru filmul „Ringul” m-am antrenat trei luni, câte zece ore pe zi, cu un fost campion european… Din păcate, nu îi mai țin minte numele (oftează). La finalul pregătirilor, mi-a spus că niciun pugilist care ajunge la Jocurile Olimpice nu se antrenează așa cum am făcut-o eu.
În opinia dumneavoastră, care este cel mai bun boxer român? Bute. Este mult mai bun decât Doroftei și decât Mihai Leu. Pe ultimul l-am cunoscut la Berlin, din păcate s-a retras prea devreme. În schimb, Bute e de admirat pentru ceea ce face. I-am trimis în Canada un DVD cu filmul „Ringul” și i-am scris câteva rânduri de încurajare înaintea unui meci. Aș face un film cu Bute, dar e destul de greu, pentru că nu locuiește în țară.
Filmele în care ați jucat și pe care le-ați regizat cuprind foarte multe cascadorii. Câte ore de pregătire se ascund în spatele lor? Pregătirea cascadorilor și a cascadoriilor era una specială. Am format o școală de cascadori în care am adus foști rugbiști și foști atleți, buni prieteni cu mine. După cinci-șase luni de pregătire asiduă, le dădeam o diplomă de cascadori profesioniști. Iar atunci când aveam nevoie ca ei să poarte plete sau barbă, le dădeam o foaie specială. Altfel, miliția îi ridica pe loc, îi ducea la secție și îi lua la întrebări cu privire la freza lor. Nu era chiar așa de simplu (zâmbește).
„Am avut peste 40 de mașini”
Știu că aveți o pasiune specială pentru mașini. Care a fost primul autoturism pe care l-ați avut? Prima mașină pe care mi-am cumpărat-o a fost un Ford, un model mic, din Anglia. L-am luat demontat și l-am adus acasă într-o căruță. L-am reparat și m-am folosit de el câțiva ani. Am dat pe acel Ford 2.800 de lei.
Ați avut și motocicletă? Da. Înainte de acel Ford, am condus o motocicletă Zundapp. În acele vremuri, eram vreo patru-cinci inși în tot Bucureștiul care aveam motociclete. Era o mândrie pentru mine să conduc o motocicletă atunci. De fapt, din banii obținuți pe Zundapp mi-am luat Fordul.
Ce mașină aveți în prezent? Am un Volkswagen Touareg. În total, am avut vreo 40 de mașini la viața mea.
„M-am îndrăgostit de mașini pe când eram încă la Târgu Jiu. Într-o zi m-am urcat într-un Ford când încă nici nu aveam cinci ani. Nu știu cum am reușit, dar am intrat cu el în râul Jiu”, Sergiu Nicolaescu, regizor
„Cred că subiectul din filmul «Poker» e mai actual ca niciodată și reflectă întocmai realitatea – mai ales cea politică – a României de astăzi”, Sergiu Nicolaescu, regizor
39 de filme are Sergiu Nicolaescu ca actor. Cele mai cunoscute sunt: „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Pistruiatul”, „Un comisar acuză”, „Cu mâinile curate”, „Ringul”, „Supraviețuitorul”, „Carol I”
56 de filme a regizat Sergiu Nicolaesc. Primul film a fost „Memoria Trandafirului” (1962), iar cel mai recent este „Poker” (2010)
16 filme are la activ Sergiu Nicolaescu în calitate de scenarist
DESPRE SERGIU NICOLAESCU
1. S-a născut pe 13 aprilie 1930 la Târgu Jiu
2. În 1948, după ce a terminat liceul, s-a înscris la trei facultăți: Belle Arte, Politehnică și Școala de Ofițeri de Marină
3. 1967 – Are loc premiera pariziană a filmului „Dacii”, o coproducție francezo-română. Pe Champs-Elysees, în dreptul restaurantului Fouquets trona un afiș uriaș al filmului, pe care era scris: „Un film du Serge Nicolaesco”
4. 1989 – Participă la Revoluție
5. Între 1990 și 2004 este senator din partea FSN / PSD. În 2008 este reales senator PSD
6. Este căsătorit cu Dana, care este mai tânără decât el cu 47 de ani. Este a treia soție a marelui regizor care nu are copii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER